Când ajungi să-ți fii tu însuți o povară,
când dureri de ne-nțeles te-apasă greu
când pe crengi sunt numai flori de primăvară,
iar în tine frunze moarte cad mereu,

când spre tainicul miraj ce se destramă
rătăcești ca un pescar de amăgiri,
n-auzi tu un glas de frate ce te cheamă,
n-auzi tu suspinul veșnicei iubiri?

Întoarce-te la Domnul! ...
Așa cum ești,
cu zdrențe-n suflet și poveri...
Întoarce-te la Domnul! ...
un cuget nou
si-o altă inima să-I ceri.
Întoarce-te la Domnul,
la pieptul Lui
să înțelegi cât te-a iubit.
Pe rănile eterne
vei plânge fericit.
Întoarce-te la Domnul,
copil regăsit.

Ca-ntr-un joc, legăndu-ți ochii cu năframa,
Tu alergi să prinzi minciuna unui vis,
dar oprește-te, prietene, ia seama!
Pașii tăi se-ndreaptă-n goană spre abis!

În zadar pândești năluca fericirii,
în zadar apuci cu pumnii amândoi!
Vei plăti din nou tribut dezamăgirii,
obosit... cu ochii plânși... cu pumnii goi...